Atrofia partiala a oaselor maxilare

Pierderea de os in boala parodontala (parodontoza)

Oasele maxilare isi pot pierde volumul (resorbi) si atata timp cat exista dinti in gura, datorita bolii parodontale. Boala parodontala este o infectie cronica (in curs de derulare) care topeste osul din jurul radacinilor dentare. Netratata, boala evolueaza si dintii devin mobili iar cand osul devine insuficient pentru a sustine dintele, acesta poate sa cada de pe arcada dentara.

boala paradontala

Uneori, topirea osoasa la nivelul radacinilor se produce „mascata”, fara sa existe semne evidente de inflamatie sau de retractie (retragere) a gingiei. Gingia isi pastreaza nivelul insa osul de sub aceasta se topeste lent insa progresiv. Clinic, dintii si gingiile nu tradeaza semne evidente de boala parodontala si pacientul nu vede ca gingiile s-ar retrage dezgolind radacinile dintilor – totul e aparent normal. Prin urmare, ajungem tot la importanta controalelor periodice, unde in urma radiografiilor medicul ar putea identifica si diagnostica imediat resorbtiile osoase datorate bolii parodontale.

Rolul cel mai important in stoparea sau tratarea formelor de boala parodontala il detine igiena orala – fie la domiciliu, corect efectuata de pacient, fie in clinica, realizata profesional, de personal calificat si cu tehnologie speciala!

Pierderea verticala a osului din jurul radacinilor dentare

Cu cat se topeste mai mult os inainte de pierderea dintelui, cu atat mai putin os va fi disponibil pentru inserarea implantului.

paradontoza

Inserarea unui implant de dimensiune standard in diferite stadii ale resorbtiei osoase:

impant

Asa cum se poate observa in imaginea de mai sus, cu cat se pierde mai mult os, acesta devine din ce in ce mai insuficient pentru plasarea unui implant dentar.

Extractia dintelui pentru conservarea (prezervarea) osului

prezervarea osului

Cateodata, cand exista pierderi severe de os iar boala parodontala nu poate fi tratata, este mai bine sa indepartam rapid dintele (prin extractie) pentru a stopa pierderea de os si raspandirea bolii la dintii vecini. Astfel, pana nu va fi prea tarziu, vom pastra un oarecare volum osos care ne poate ajuta la plasarea unui implant dentar. In imaginea de mai sus se poate observa cum diferite stadii ale resorbtiei osoase pot impinge implantologul la compromisuri – cu cat osul devine mai scurt (resorbtie verticala) si mai ingust (resorbtie orizontala), cu atat implantul folosit va fi mai scurt si mai subtire, iar coroana artificiala mai inalta. Inserarea unui implant cu un raport favorabil coroanei (coroana mai mare decat implantul) va limita succesul tratamentului cu implant dentar pe termen lung.

In situatia in care nu poate fi pastrat un raport de minim 1:1, cel mai bine este sa se recurga la aditia osoasa pentru refacerea volumului osos pierdut sau in anumite cazuri, sa se foloseasca implanturile speciale scurte (sunt scurte insa foarte groase, pentru a compensa raportul lungime/grosime).