Tratamente speciale cu laser

IMPLANTODENT – printre primele clinici dentare private din Romania care la inceputul anilor 2000 a introdus in practica curenta unitati laser, atat cele de putere, pentru tratamente chirurgicale si restaurative, cat si lasere „soft”, cu efect terapeutic, utilizate in fizioterapie si in terapia durerii.

Nu orice aparat care emite lumina este un laser dentar!

Trist si rusinos, insa adevarat! Numeroase cabinete promoveaza tot felul de „lanterne” cu lumina colorata, total ineficiente medical, comparable la preturi ce variaza intre cateva zeci si cateva sute de euro, ca fiind aparate laser dentare! Fals! Un laser dentar este un aparat complex, cu marcaje speciale, produs de fabricanti consacrati (Fotona, Biolase, Sirona, Kavo, etc), variind ca pret de achizitie intre cateva mii si pana la 70-80.000 euro! Tratamentele realizate cu lasere „fake” sunt oferite ieftin, insa eficienta lor este egala cu zero!

Tratamente cu laser

O clinica stomatologica nu poate fi numita moderna cata vreme acolo se lucreaza numai cu freze dentare. Acestea apartin unei perioade de trista aducere aminte a medicinei dentare cand mersul la stomatolog era o realizare in sine. In cazul cabinetelor obisnuite multi oameni inca intampina dificultati in a gasi resurse de curaj si energie pentru a suporta o sedinta clasica de tratament dentar si astfel isi tot amana vizita la dentist. Din pacate aceasta atitudine nu face altceva decat sa permita bolii dentare sa avanseze.

Astazi, ne aflam la a 4-a generatie de lasere, acoperind cu aceste aparate toate manoperele ce se pot realiza in medicina dentara, in special in:

  • chirurgie orala si implantologie;
  • parodontologie;
  • pedodontie;
  • odonto-terapie;
  • ortodontie;
  • estetica si cosmetica dentara;

Laserul dentar reprezintă o tehnologie moderna care conduce la tratamente minim invazive de precizie, de cele mai multe ori nedureroase, rapide, reducand semnificativ sangerarea şi perioada de recuperare/vindecare.

laser stomatologic carie

10 motive ca sa alegeti laserul in tratamentele dvs dentare

  1. Avantajele curatatii cariilor cu ajutorul laserului: prezervarea superioara a structurilor neafectate de carie. Explicatie: Structurile afectate de carie sunt mult mai sensibile la actiunea laserului decat cele sanatoase, astfel incat la trecerea fasciculului laser deasupra lor tesutul cariat va fi indepartat fara afectarea tesutului sanatos.
  2. Eliminarea in totalitata a riscurilor de fisuri si microfracturi in smalt si dentina. Explicatie: Curatarea mecanica, cu freza dentara a cariilor este imposibila fara producerea de vibratii. Energia acestor vibratii este preluata de structura dentara sanatoasa care se crapa pur si simplu ca urmare a intensitatii foarte mari a acestor vibratii. Aceste fisuri si microfracturi vor favoriza aparitia cariei secundare la scurt timp dupa aplicarea plombei sau a incrustatiei dentare. Laserul neproducand vibratii, nu produce microfracturi.
  3. Sterilizarea tesuturilor asupra carora s-a lucrat. Explicatie: Pe langa eliminarea selectiva a tesuturilor bolnave, la final, fie ca este vorba de carie, de canal, de punga parodontala sau de o infectie in os, laserul sterilizeaza tesutul respectiv. Astfel, vindecarea este net superioara iar recidivele sunt putin probabile. Boala parodontala, fie la nivelul dintilor naturali fie al implanturilor se caracterizeaza prin microbi puternic patogeni prezenti in placa bacteriana si tartru. Utilizarea laserului in aceste tratamente aduce rezultate extraordinare, fara durere si sangerare, fara bisturiu si fire de sutura. In alta ordine de idei, infectiile de canal rebele la tratamentul clasic pot fi tratate eficient cu laserul, intr-o singura sedinta de tratament. Laserul taie si sterilizeaza tesuturile!
  4. Aderenta superioara si implicit plombe durabile in timp. Explicatie: Realizarea unei obturatii (plombe) de calitate, care sa dureze in timp, presupune o imbinare foarte buna intre structura dentara si materialul de obturatie. In acest scop, clasic, inainte de plombare medicul dentist utilizeaza anumite substante acide care aplicate pe dinte sa-l “conditioneze” (deshidrateze) producand microcavitati retentive in smaltul dentar, manopera numita „gravare acida”. Aceasta tehnica prezinta inconveniente cum ar fi timpul prelungit, deshidratarea incompleta (microscopic) si necontolata, acidul putand afecta accidental tesuturi sensibile. Laserul in schimb vaporizeaza apa de pe directia fascicolului in totalitate si rapid, creand microcavitatile retentive uniforme, asigurand astfel conditiile ideale aplicarii aderente la dinte a materialului de obturatie.
  5. Lipsa sensibilitatii si durerii. Explicatie: Fascicolul laser, la o anumita intensitate, actioneaza direct asupra terminatiilor nervoase din tubulii dentinari, asigurand anestezie automata prin doua mecanisme: inchiderea tubului dentinar si anestezierea terminatiei nervoase. Astfel, dintii sensibili, cu retractii gingivale sau carii de colet si radacina pot fi tratati perfect cu ajutorul laserului. In plus, in cele mai multe cazuri nu exista sensibilitatea asociata cu dintii cu carii profunde recent plombati, traumatizati mecanic de freza dentara si chimic de materialul de obturatie.
  6. Tratamente de chirurgie orala (inclusiv implantologie dentara) fara efecte adverse precum sangerarea, durerea si edemul (umflatura). Explicatie: Laserul taie dar totodata coaguleaza (inchide) vasele de sange, avand si un efect antiinflamator asupra tesuturilor. Comparativ cu freza sau fierastraul chirurgical, atunci cand taie, laserul nu atinge tesutul osos si deci nu determina vibratii si supraincalzire, adica necroza tisulara. Atunci cand extirpam tumorete de pe tesuturile moi, facem frenectomii sau gingivectomii, inciziile sunt precise, sangerarea este minima sau inexistenta iar vindecarea este senzationala. De multe ori nu utilizam nici macar anestezicul local si eliminam bisturiul si firele de sutura.
  7. Foarte bine tolerat de copii. Explicatie: inexistenta zgomotului inconfundabil de turbina dentara produce un confort psihologic fantastic. In plus, in modul de lucru clasic, de cele mai multe ori avem nevoie de anestezie locala, adica de injectie. Pe langa intepatura, dupa ce sunt anesteziati, multa vreme copiii nu isi simt buza sau obrazul si exista riscul sa se muste. Efectul anestezic ce poate fi obtinut cu ajutorul laserului elimina din start aceste neajunsuri.
  8. Fara riscul de ranire a limbii, obrajilor sau buzelor. Explicatie: turbinele folosite in stomatologie nu se opresc imediat dupa ce medicul dentist a oprit actionarea acestora si astfel exista riscul ca printr-o miscare neprevazuta, anumite zone ale gurii, cum ar fi limba, buza sau obrazul sa fie antrenate in miscarea rotationala a frezei turbinei (350 000 rot/min) cu ranirea mai mult sau mai putin severa a structurii respective. Fascicolul laser se opreste instant atunci cand medicul opreste actionarea butonului sau pedalei. In plus, fascicolul laser nu produce turbioane de aer ca si freza, care sa antreneze parti moi inspre aceasta, generand accidente neplacute.
  9. Comfort psihologic net superior pentru pacientii anxiosi (fricosi). Explicatie: turbinele dentare emit un sunet caracteristic si inconfundabil, de intensitate inalta, pe care unii pacienti il simt “pana in creier”. Laserul se bazeaza pe un principiu cu totul diferit astfel incat aceste sunete neplacute de intensitate inalta sunt inlocuite de sunete de intensitate joasa si volum mic, mult mai usor de tolerate.
  10. Lipsa sensibilitatii dentare. Explicatie: vibratiile frezelor dentare, turbioanele de aer generate de rotor precum si caldura generata prin frecare au un efect iritativ asupra terminatiilor nervoase din canaliculii dentinari. Astfel, desi asupra dintelui s-a lucrat corect, de multe ori dintii raman cu o anumita sensibilitate dupa preparare. Cum laserul nu genereaza „vartejuri” de aer care sa elongheze terminatiile nervoase, nu produce frecare si implicit caldura care sa se transmita la tesuturi fiind „non-contact” si nu produce vibratii neexistand freze dentare care se rotesc, riscul sensibilitatii nervoase este nul.

laser terapeutic

Raza laser distruge flora microbiana si celulele canceroase din teritoriul prin care a trecut contribuind major la reducerea compliatiilor postoperatorii. Absenta contactului direct intre un instrument metalic si tesuturi exclude posibilitatea infectiilor (nu exista risc de HIV, hepatita B etc.). In Germania exista “clinici de terapie laser” care utilizeaza laserul in toate domeniile medicinei dentare practicand ceea ce se cheama “chirurgie fara sange”. Noi va oferim posibilititatea ca si in Romania sa beneficiati de avantajele tehnologiei laser pentru peste 50 de afectiuni.

Tipuri de laser utilizat in stomatologie

Tratamente cu laser1

In medicina dentara se folosesc sisteme laser cu puteri cuprinse intre 1W si 25 W, uneori chiar mai mult. De obicei, denumirea lor este in functie de elementul activ incorporat.

Laserele dentare pentru tesuturile moi şi dure

O gama variata de lasere pot fi folosite pentru a diagnostica, asista si efectua diferite proceduri dentare. Totusi, se poate vorbi de doua mari categorii de lasere:

  • Laserele pentru tesuturile dure: Utilizarea de baza a laserelor pentru tesuturile dure este aceea de a sectiona in os si dinte. Laserele pentru tesuturile dure sunt folosite deseori cu scopul de a curata dintele de carie, de a pregati suprafetele pentru plombare, de a indeparta structuri dentare pentru acoperirea cu coroane, pentru a taia si modela oasele maxilare.
  • Laserele pentru tesuturile moi: Putem sectiona, taia si indeparta gingie, mucoase, tumori si frenuri din cavitatea orala. Se pot indeparta nervii din canale prin vaporizare, putem steriliza pungi parodontale si canale infectate. Laserele pentru tesuturile moi penetreaza tesutul moale, inchizand vasele de sange si terminatiile nervoase. Aceasta este principala cauza pentru care oamenii nu experimenteaza nici o durere postoperatorie in urma utilizarii laserului. De asemenea, laserele pentru tesuturile moi permit o regenerare mai rapida a tesuturilor.

De exemplu, unele lasere dentare prezinta o lungime de unda care este puternic absorbita de hidroxiapatita (sarea de fosfat de calciu identificata in structura osoasa si dentara) si apa, facandu-le mai eficiente pentru sectionarea tesutului dur. Cele mai folosite lasere pentru tesuturile dure includ Erbium YAG şi Erbium crom YSGG.

Alte lasere dentare prezinta o lungime de unda care este puternic absorbita de apa si hemoglobina (oxigenand proteinele din celulele sanguine), facandu-le mai eficiente in controlul asupra tesuturilor moi. Cel mai des utilizate lasere includ Neodymium YAG (Nd: YAG) si lasere diode, care pot fi folosite ca o componenta a tratamentului parodontal, putand ucide bacteriile si activa regenerarea tesuturilor.

    1. Laser Erbium YAG – poate inlocui freza dentara, strapungand tesuturile dure ale dintelui si osul. De asemenea, mai poate fi utilizat in depigmentarile gingivale, pentru a reface gingia colorata in culoarea naturala, roz. Este frecvent folosit pentru tratamentul cariilor dentare.
    2. Laser cu dioxid de carbon – se foloseste in manopere chirurgicale mici (gingivectomii, extirpari de tumori ale tesuturilor moi din gura), este nedureros si  asigura o buna hemostaza (oprirea sangerarii dupa operatie) a plagii. Cu toate acestea, se foloseste la o scara mica in stomatologie.
    3. Laser cu Argon – utilizat in interventii chirurgicale minore, fascicolul foloseste ca mediu de tranzitie argonul, fiind condus catre plaga cu ajutorul unei fibre optice sau a lupelor,  fiind de culoare verde-albastruie. Rar folosit in stomatologie.
    4. Laser Nd YAG – folosit in cazurile de retractie gingivala, endodontie (tratamente de canal) si chirurgie orala. De obicei, tratamentele cu acest tip de laser nu necesita anestezie. Foarte util in tratamentul pungilor parodontale, cand dentistul va introduce fascicolul intre radacina si os, in profunzimea pungii, pentru a o steriliza si a stimula vindecarea tesuturilor distruse, astfel incat gingia sa readere la coletul (gatul) dintelui.
    5. Laser cu dioda – a fost introdus in practica stomatologica la sfarsitul anilor 1990. Eficient in tratamentele endodontice si cele de chirurgie orala. Ajuta la tratarea majoritatii afectiunilor cavitatii orale si in refacerea defectelor estetice. Fiind un aparat compact, este des folosit in procedurile pe tesuturi moi.
    6. Lasere de biostimulare (terapeutice)  – au un nivel scazut de putere si sunt folosite ca adjuvante ale terapiilor dentare, imbunatatind circulatia sanguina la nivelul tesuturilor si ajutand la regenerarea acestora. Totodata, exista aparate bazate pe aceasta tehnologie, folosite in detectarea cariilor.

Avantajele utilizarii laserului dentar

Laserul dentar este considerat o modalitate precisa si eficienta de efectuare a multor proceduri dentare. Pacientii care doresc siguranţa maxima si confort pot opta pentru tratamente cu laserul dentar.

Potentialul laserului dentar de imbunatatire a tratamentulului stomatologic provine din precizia cu care laserele pot trata o anumită suprafata, din controlul pe care medicul il are asupra puterii laserului si din durata expunerii fascicolului pe tesuturi.

Care sunt principalele avantaje ale terapiei laser?

Confortul – Odata cu utilizarea laserului si eliminarea zgomotului frezei, va veti simti mult mai confortabil si relaxat pe scaunul stomatologic. De asemenea, nu veti simti nici o durere cum ar fi fost cea cauzata de vibratiile frezei si a caldurii degajata de aceasta in timpul frecarii cu dintele.

Reducerea anestezicului – Pentru multi pacienti, cea mai buna parte a terapiei cu laser chirurgical este nefolosirea acelor pentru tratamente sau chirurgie, anestezia fiind redusa sau chiar eliminata.

Reducerea sangerarii – sangerarea este redusa la minim si necesitatea suturii poate fi eliminata. Laserul asigura de asemenea, sterilizarea zonei tratate. Laserul dentar atenueaza sangerarea deoarece fasciculul de lumina de mare energie ajuta la inchegarea (coagularea) vaselor de sange expuse, impiedicand astfel pierderea sangelui, aspect foarte important la bolnavii diabetici, cardiaci si hemofilici.

Dezinfectie si sterilizare – a tesuturilor contaminate, cum ar fi cele de pe canalele radacinilor sau cele parodontale. Laserul ajuta enorm atunci cand este folosit in tratamentul infectiilor, fie ca vorbim de tratamente endodontice, parodontale sau chirurgicale.

Minim invaziv – gratie fascicolului controlat precis, laserul produce un sacrificiu minim de tesuturi, reducand considerabil durata tratamentului si recuperarea postoperatorie. Atunci cand curatam smaltul si dentina, laserul taie precis, iar lipsa vibratiilor previne aparitia fracturilor de smalt, asa cum face freza dentara.

Recuperare postoperatorie rapida si confort – durerea postoperatorie, disconfortul si inflamatiile sunt reduse, iar acuratetea laserului asigura protejarea tesutului sanatos din zonele imediat invecinate si recuperarea postoperatorie rapida.

Tratamente dentare la copii – Avantajul principal il constituie faptul ca anestezia nu este intotdeauna necesara, precum si perioada scurta de desfasurare a unei sedinte de tratament.

Pacientii cu grad inalt de risc – datorita controlului maxim asupra sangerarii, nu exista riscul hemoragiilor si al infectiilor postoperatorii. Infectiile bacteriene sunt reduse la minim datorita fasciculului de lumina de mare energie care sterilizeaza tesuturile pe care se lucreaza.

Tratamente realizate  cu ajutorul laserelor dentare?

Aplicarea laserelor în medicina dentara oferă stomatologilor sansa de a efectua o varietate de proceduri dentare care, altfel, nu ar fi putut fi realizate. Medicii stomatologi care folosesc lasere dentare au devenit adeptii incorporarii acestei tehnologii de precizie intr-un numar de proceduri obisnuite sau mai putin obisnuite.

Tumori benigne: Laserele dentare pot fi folosite pentru indepartarea nedureroasa si fara sutura a tumorilor benigne de pe gingii, bolta palatina, mucoasa obrajilor si buze.

Detector al cariilor: Laserele dentare cu intensitate redusa pentru tesuturile moi pot fi folosite pentru detectarea timpurie a cariilor, furnizand o analiza a produsilor secundari generati de cariile dentare.

Analiza tesuturilor dentare şi a gingiilor: Tomografia in Coerenţa Optica reprezinta o modalitate mai sigura de a patrunde in interiorul dintilor si a gingiilor in timp real.

Aftele: Laserele dentare cu intensitate scazuta reduc durerea asociata cu aftele dentare si minimalizeaza timpul de vindecare.

Alungirea coroanei dentare: Laserele dentare pot remodela tesuturile gingivale si osul in vederea obtinerii unei forme mai alungita a dintilor scurti si inestetici. Numita si alungirea coroanei dentare, o astfel de remodelare asigura o baza mai sigura pentru procedurile de estetica dentara.

Plombele dentare: Laserele dentare pentru ţesuturile dure pot elimina necesitatea unei injecţii anestezice locale sau a utilizării tradiţionalei freze. Laserele folosite în procedurile pentru curatarea cariei dentare pot ucide bacteriile localizate in cavitatea carioasa, fapt care poate duce la restaurări dentare de lungă durată. Avantajul major il reprezinta procedura minimal invaziva, laserul indepartand doar tesuturile cariate, fara sa le lezeze pe cele sanatoase. Nu exista vibratii si forte de frecare ca in cazul frezei dentare, deci dispare riscul supraincalzirilor dureroase sau a fisurilor si fracturilor smaltului.

Frenectomia laser sau indepartarea atei buzei sau limbii reprezinta o optiune ideala de tratament pentru copiii care sufera de fren lingual fibros (limba legata) si pentru bebelusii care nu se pot hrani corespunzator de la sanul mamei din cauza miscarii limitate a limbii. Frenectomia laser poate de asemenea, sa ajute la indepartarea unor probleme de vorbire. Atunci cand frenul este inserat intre dinti, acestia se dezvolta inestetic, spatiati, generand diasteme sau popular strungarete. Frenectomia cu ajutorul laserului este rapida, nedureroasa si fara cicatrici.

Regenerarea tisulara: Foto-biomodularea poate fi folosita pentru regenerarea nervilor vatamati, pentru inchiderea vaselor de sange sectionate si vindecarea cicatricelor cheloide.

Apneea in somn: In cazurile in care apneea in somn este rezultatul inflamarii unui tesut din zona gatului (care uneori apare odata cu înaintarea in varsta), un laser asistat de procedura de uvoloplastie sau uvulopalatoplastie asistata de laser (LAUP) poate remodela tesuturile moi excedentare din regiunea gatului si poate elibera caile respiratorii ingustate, asociate cu apneea in somn.

Tumorile gingivale (Epulis): Dispozitivele laser pot fi folosite pentru indepartarea nedureroasa si fara sutura a tumoretelor tesuturilor moi cauzate deseori de coroane dentare prost adaptate sau de proteze necorespunzatoare.

Albirea dintilor: Unitatile laser cu intensitate scazuta pentru tesuturile moi pot fi folosite si pentru accelerarea procesului chimic al produselor de albire realizate in cabinet.

Tratamentul articulatiei temporo-mandibulare: Laserele dentare pot fi folosite pentru a reduce rapid durerea si inflamarea articulatiei temporo-mandibulare.

Zambet gingival: Cu ajutorul laserului dentar se pot remodela tesuturile gingivale in exces care acopera coroanele dentare, ducand la expunerea unei structuri osoase si dentare sanatoase, imbunatatind considerabil zambetul in care se expun gingiile in exces.

Sensibilitatea dentara: Laserele dentare pot fi folosite pentru sigilarea tubulilor in care se afla filamente nervoase si care sunt localizati in dentina, filamente responsabile pentru aparitia sensibilitatii la diversi agenti fizici sau chimici, cum ar fi rece, cald, dulce, acru.

Folosirea laserelor dentare nu este recomandata cand se lucreaza pe metale din cavitatea orala, ca si in cazul inlocuirii obturatiilor de amalgam, a onlay-urilor sau a coroanelor dentare.