Cosmetica dentară
În timp ce stomatologia tradițională se concentrează pe igiena orală și pe prevenirea, diagnosticarea și tratarea afecțiunii orale, cosmetica dentară pune accentul pe îmbunătățirea aspectului dinților, gurii și zâmbetului unei persoane. Printre procedurile folosite în clinicile Implantodent se numără plombele din compozit și porțelan, bondingul, albirea dinților, fațetele dentare și implanturile dentare.
Ce este cosmetica dentară
În timp ce stomatologia tradițională se concentrează pe igiena orală și prevenirea, diagnosticarea și tratarea afecțiunii orale, cosmetica dentară pune accentul pe îmbunătățirea aspectului dinților, gurii și zâmbetului unei persoane.
Aceasta oferă multe beneficii reparatorii. De exemplu, plombele dentare albe, fotopolimerizabile, sunt o procedură obișnuită utilizată în tratarea dinților cariați. Înainte, majoritatea plombelor dentare erau din aur, amalgam de argint și alte materiale care lăsau pe dinți pete vizibile, închise la culoare. În prezent, plombele dentare pot fi incluse în categoria cosmeticii dentare deoarece puteți alege plombe realizate din porțelan (incrustații) sau materiale compozite care se potrivesc exact cu culoarea dinților dumneavoastră, păstrând astfel aspectul natural al dinților și zâmbetului dumneavoastră. Multe persoane își înlocuiesc plombele mai vechi cu altele noi, de culoarea dinților, pentru a-și îmbunătăți înfățișarea danturii.
Cosmetica dentară în clinicile Implantodent
Progresele tehnologice au oferit posibilitatea specialiștilor noștri să abordeze o gamă vastă de provocări, nu de puține ori în regim de lucru interdisciplinar. Două dintre ultimele tendințe urmărite în crearea unei înfățișări mai atractive sunt refacerea zâmbetului și reconstrucția totală a cavității orale.
Refacerea zâmbetului îmbunătățește înfățișarea zâmbetului prin intermediul uneia sau mai multor proceduri de cosmetică dentară precum coroanele, incrustațiile și fațetele dentare din porțelan integral și zirconiu, implanturile dentare și albirea dinților.
Reconstrucția totală a cavității orale poate include tratamentul problemelor funcționale legate de ocluzie (mușcătura), mușchi, dinți și structura osoasă, cât și utilizarea procedurilor cosmetice suplimentare. Reconstrucția totală a cavității bucale implică un tratament de restaurare avansat, conceput pentru a se adresa uzării severe a dinților, esteticii gingivale, durere și alte probleme. Reconstrucția totală a cavității orale implică adeseori mai mulți specialiști stomatologi care se concentrează pe zonele specifice de expertiză pentru a obține cel mai bun rezultat.
Proceduri de cosmetică dentară
Printre procedurile de cosmetică dentară utilizate în prezent în clinicile Implantodent, se numără:
Plombele dentare din compozit și porțelan
Plombele dentare din compozit și porțelan – Cum s-a menționat mai sus, această procedură tradițională poate fi de asemenea inclusă în categoria cosmeticii dentare atunci când porțelanul și materialele din rășini compozite sunt utilizate pentru a obține o înfățișare identică cu a dintelui. În clinica noastră folosim cu succes cea mai avansată tehnologie de realizare într-o singură ședință a plombelor din porțelan fără metal (ceramică integrală), tehnologia germană CEREC. După curățarea integrală a cariei dentare, dintele în cauză, dar și cei vecini sau antagoniști sunt digital amprentați cu ajutorul unei mici camere video. Pe amprenta optică, în numai câteva minute se va proiecta virtual viitoarea restaurare ce va fi prelucrată fizic din cuburi de porțelan cu ajutorul mașinii de frezare. Astfel, într-o singură ședință pacientul va beneficia de o restaurare estetică și funcțională, biocompatibilă și extrem de precisă.
Bonding
Bonding – Repararea dinților ciobiți sau fracturați poate fi realizată printr-o procedură numită „bonding”. Un material compozit de ultimă generație, la culoarea dentinei și smalțului, este aplicat strat cu strat în nuanțe diferite pe suprafața deteriorată a dintelui, unde este apoi modelat manual în forma dorită, fotopolimerizat, conturat și finisat, ascunzând perfect fractura sau ciobitura.
Albirea dinților
Albirea dinților – Albirea dinților este probabil cea mai recomandată procedură de cosmetică dentară. Adeseori dinții sunt pătați din cauza fumatului, alimentelor, băuturii (cafea, ceai sau vin roșu) sau a unei igiene orale necorespunzătoare. Albirea dinților poate îmbunătăți simțitor înfățișarea zâmbetului dumneavoastră. Pentru evitarea consecințelor neplăcute ale albirii, la Implantodent folosim tehnologii avansate, precum laserul și fotoactivarea, pentru albiri neinvazive.
Fațetele dentare
Fațetele dentare – Laminările din plastic sau porțelan fixate pe suprafața dintelui pentru a înlocui părțile ciobite, tocite și fisurile vor îmbunătăți aspectul inestetic sau decolorarea severă a dinților. Fațetele sunt recomandate și în cazul în care aveți spații între dinți, înghesuiri moderate sau dacă albirea dinților nu a avut rezultate.
În clinicile noastre folosim cu succes proiectarea virtuală DSD (Digital Smile Design) și cea mai avansată tehnologie de realizare a fațetelor din porțelan (ceramică integrală), tehnologia germană CEREC, combinând astfel viteza și precizia roboților cu îndemânarea și spiritul artistic al tehnicienilor ceramiști.
Implanturile dentare
Implanturile dentare – Implanturile dentare sunt dispozitive artificiale de înlocuire a rădăcinii dintelui utilizate în cadrul stomatologiei protetice (înlocuire artificială) pentru a compensa pierderea dintelui/dinților. Adeseori, rezultatul nu este doar un zâmbet îmbunătățit, ci și o înfățișare mai tinerească deoarece dinții lipsă pot provoca lăsarea feței, creând un aspect îmbătrânit prematur pacientului. Putem spune pe bună dreptate că implanturile dentare îmbunătățesc considerabil estetica, dar și funcția, într-un cuvânt, îmbunătățesc calitatea vieții pacientului!
Cosmetica dentară oferă multe posibilități pentru persoanele care nu sunt mulțumite de zâmbetul lor. Dacă sunteți una dintre aceste persoane, vă încurajăm să citiți articolele noastre cuprinzătoare privind procedurile cosmetice pentru a afla despre diferitele tratamente disponibile în clinicile Implantodent pentru a vă înfrumuseța zâmbetul.
Nu toate procedurile de cosmetică dentară se potrivesc oricărei situații. Indicația, materialele, numărul de ședințe și rezultatul estetic se stabilesc individual, în funcție de caz, după evaluarea medicală a dinților, gingiilor și ocluziei. Fotografiile comparative din pagină ilustrează situații clinice diferite și nu reprezintă rezultatul de așteptat pentru fiecare pacient. Informațiile din această pagină au rol educativ și nu înlocuiesc o consultație de specialitate.