Adiția osoasă
Adiția (augmentarea) osoasă este tratamentul prin care se reface osul maxilar pierdut prin resorbție, pentru ca implantul dentar să poată fi ancorat într-un volum osos suficient. Osul se pierde pentru că, odată cu dintele, dispare și stimularea pe care rădăcina o transmitea osului: statisticile arată că în primele 6 luni după extracție se poate pierde până la 60% din volumul osos. Când nu se inițiază niciun tratament, osul poate ajunge într-o cantitate atât de mică încât implantul dentar nu mai poate fi inserat fără o adiție prealabilă.
Implantologie avansată
Implantul dentar se ancorează în os. Extracția urmată de neprotezare reprezintă o cauză importantă a resorbției de os maxilar. Repararea și regenerarea osului constituie de mulți ani una din preocupările noastre principale. Deținem experiența, calificarea și tehnologia pentru tratamentele cu adiții și augmentări osoase, cu rezultate stabilite în funcție de fiecare caz, după evaluarea medicală.
De ce avem nevoie de os?
Osul maxilar susține dintele prin intermediul rădăcinii sale. Boala parodontală, în diversele sale stadii, determină resorbția progresivă a acestui os până ce rădăcina își pierde implantarea, devine mobil și dintele se pierde.
Rădăcina artificială poartă numele de implant dentar. Implantul dentar este fabricat în general din titan medical grad 4 sau 5 și are forma unui șurub care se inseră în os.
La implant se atașează coroana dentară artificială prin intermediul unui element de legătură numit bont protetic.
De ce se pierde osul?
Cu cât osul se resoarbe orizontal (se îngustează), cu atât suntem nevoiți să folosim implanturi mai subțiri. Cu cât osul se resoarbe vertical (se scurtează), cu atât suntem nevoiți să folosim implanturi mai scurte. Ori toate acestea înseamnă compromisuri…
Organismul uman funcționează pe principiul „dacă nu se folosește, se pierde”. Când o persoană practică sporturi cu greutăți, masa musculară a acestuia crește. Odată oprite antrenamentele, masa musculară scade, mușchii micșorându-și volumul, chiar până la atrofie în cazul repausului total. Mușchiul își va adapta volumul la efortul mediu depus zilnic.
Osul uman funcționează după același principiu. În cazul în care este solicitat prin ridicarea de greutăți, acesta va crește și se va întări pentru a susține mușchii. Atunci când sunt prezenți dinții pe arcada maxilară, actul masticator va stimula prin intermediul acestora osul, menținându-i nealterat volumul. Când un dinte se pierde, osul nu va mai suplini o funcție și va începe să se atrofieze progresiv, micșorându-și volumul. Atât rădăcinile dentare naturale, cât și implanturile dentare stimulează osul, iar acesta își păstrează volumul.
Tipuri de atrofie osoasă
A. Resorbția verticală după extracție (pierderea înălțimii)
B. Resorbția orizontală după extracție (pierderea grosimii)
Cu dintele pe poziție, osul din jurul acestuia este stimulat cu fiecare mușcătură. Extracția dintelui lasă un gol mare în os (alveola dentară), care inițiază imediat procesul de resorbție a osului. Aria afectată, în lipsa stimulării, va continua să piardă din ce în ce mai multă masă osoasă, statisticile demonstrând că în primele 6 luni după extracție se poate pierde până la 60% din volumul osos.
Pierderea osoasă va continua să se manifeste în timp. Rata de pierdere depinde de mai mulți factori și nu este identică la fiecare individ. Unii pacienți pierd os mult mai rapid decât alții. În cele din urmă, atunci când nu se inițiază niciun tratament, osul se pierde într-o cantitate atât de mare încât implantul dentar nu mai poate fi inserat.
C. Expandarea sinusurilor după extracția măselelor maxilare
Zonele (dreapta/stânga) din spatele maxilarului superior se află în vecinătatea sinusurilor maxilare. Acestea sunt cavități mari și goale (pline cu aer) în profunzimea osului maxilar. Osul de sub sinusuri are o densitate destul de scăzută (este poros) și, odată cu extracția măselelor, se atrofiază (resoarbe) destul de repede sub acțiunea forțelor externe din timpul masticației. Prin intermediul sinusurilor se produce și o atrofie internă, deoarece sinusurile își măresc volumul, ocupând din ce în ce mai mult spațiu, concomitent cu micșorarea volumului osos. Cantitatea redusă de os de sub sinus face imposibilă inserarea implantului dentar, osul restant fiind mai scurt (1–6 mm) decât lungimea implantului dentar (10–12 mm).
D. Pierderea dinților laterali mandibulari (maxilarul inferior)
Pierderea unor grupe dentare conduce la atrofia osului pe întindere mare, așa cum se poate vedea în imaginea de mai sus. Notabil este faptul că, odată cu accentuarea atrofiei (resorbției) osoase, nervul (alveolar inferior), care este unul de calibru mare și cu rol important, se apropie din ce în ce mai mult de partea superioară a osului rămas. În cele din urmă, înălțimea osoasă care rămâne deasupra nervului este atât de mică încât implantul nu mai poate fi inserat. Sunt și situații de atrofie extremă (mai ales după purtarea îndelungată de proteze mobile) în care nervul ajunge să se expună, producând nevralgii dramatice pacientului, la atingerea cu alimentele masticate sau cu proteza.
E. Pierderea tuturor dinților și atrofia totală a osului maxilar
În cazul în care pacientul pierde toți dinții, întreaga arcadă maxilară se va atrofia progresiv, așa cum se poate observa în imaginea de mai sus. Atrofia osoasă extremă conduce la expunerea nervilor (câte unul de fiecare parte a mandibulei) care odinioară au fost localizați adânc în profunzimea osului.
F. Atrofia severă – modificarea aspectului facial
Modificarea radicală a aspectului facial se produce în special atunci când pacientul pierde toți dinții de la ambele arcade maxilare. De remarcat pierderea înălțimii segmentului inferior al feței, ridarea excesivă a pielii și accentuarea șanțurilor din jurul gurii și a nasului. Osul își micșorează volumul, iar mușchii, neutilizați suficient prin evitarea masticării alimentelor normale, se atrofiază progresiv. Atrofia severă a oaselor maxilare pe care se sprijină mușchii și pielea conduce la un aspect de îmbătrânire prematură a feței pacientului.
Volumul de os disponibil, tipul de atrofie și tehnica de adiție potrivită se stabilesc numai după consultație și tomografie dentară 3D, pentru pacienții eligibili și în funcție de caz. Informațiile din această pagină au rol educativ și nu înlocuiesc o consultație de specialitate.