Programează-te

Reabilitare totală bimaxilară, imediată și fixă, cu 12 implanturi speciale pentru a suporta încărcarea și funcția imediată

Un pacient de aproximativ 76 de ani s-a prezentat cu câțiva dinți restanți sever degradați de boala parodontală, carii și abraziuni — situație numită „dantură terminală”. După extracții, un șablon radiologic și tomografia dentară au permis planificarea exactă a poziției implanturilor, ținând cont de sinusurile maxilare și de nervii alveolari. Au fost inserate 12 implanturi speciale (6 la maxilar și 6 la mandibulă), iar protezele mobile au fost transformate în lucrări fixe, înșurubate la implanturi; după 3 luni au fost realizate lucrările definitive.

Caz real Implantologie · Implantodent
Doi medici Implantodent analizează reconstrucția 3D a maxilarului pentru planificarea digitală a implanturilor
Situația inițialăCâțiva dinți restanți sever degradați — „dantură terminală”
CauzeBoală parodontală, carii și abraziuni (tociri coronare)
Soluția aplicatăExtracții, apoi reabilitare totală bimaxilară imediată și fixă
Implanturi12 implanturi speciale, concepute pentru încărcare imediată: 6 la maxilar și 6 la mandibulă
InvestigațiiRadiografie panoramică, șablon radiologic și tomografie dentară Orthophos XG 3D (Sirona)
Lucrări provizoriiFixe, înșurubate la implanturi, la 24 de ore de la prezentare
Lucrări definitiveDupă 3 luni — structură metalică și suprastructură din compozit, tot înșurubate

Restaurarea întregii guri prin danturi imediate și fixe (pe 12 implanturi dentare).

Pacientul a venit fără dinți și după numai 24 de ore a plecat cu o dantură fixă, estetică și funcțională.

Motivul prezentării: o „dantură terminală”

Un pacient în vârstă de aproximativ 76 de ani s-a prezentat în clinica noastră solicitând o consultație de specialitate în vederea realizării unor lucrări dentare fixe. Radiografia panoramică a scos în evidență prezența câtorva dinți aflați în condiție proastă, suferind de o formă avansată de degradare datorită bolii parodontale, cariilor și abraziunilor (tocirilor coronare). Acest tip de dantură se numește „dantură terminală”.

Extracțiile și șablonul radiologic

După efectuarea extracțiilor dentare, pe baza unui set de proteze corect realizate (în echilibru static și dinamic), s-a realizat un șablon radiologic pentru a studia gradul de atrofie osoasă, pe baza distanței dintre dinții artificiali ai protezelor (realizați dintr-un material special care îi face vizibili radiologic) și os.

Tomografia dentară și planificarea poziției implanturilor

Investigarea ofertei și densității osoase, precum și planificarea virtuală, s-au realizat precis și rapid, la o doză minimă de radiații, cu ajutorul tomografiei dentare (tomograf cu fascicul conic) Orthophos XG 3D de la producătorul german Sirona.

Tomografia dentară, care reprezintă o investigație tridimensională de mare exactitate a structurilor maxilare, a permis planificarea exactă a poziției implanturilor, plecând de la poziția dinților, ținând cont de structurile anatomice importante, precum sinusurile la maxilar și nervii alveolari la mandibulă.

Cele 12 implanturi și lucrările fixe în 24 de ore

Imediat după inserarea celor 12 implanturi dentare (6 la maxilar și 6 la mandibulă), specialistul protezist a înregistrat amprentele și ocluzia (mușcătura), iar tehnicianul dentar a confecționat cele 2 lucrări, transformând protezele mobile în lucrări fixe, înșurubate de către medic la implanturi.

Lucrările definitive, după 3 luni

După 3 luni, deoarece pacientul este nefumător, are o mușcătură stabilă și păstrează o igienă orală riguroasă, au fost fabricate lucrările definitive, tot fixe (înșurubate) ca și cele provizorii, cu structură metalică (pentru rezistență) și suprastructură din compozit (ușoară și elastică, capabilă să preia șocurile masticatorii).

De ce lucrările definitive sunt fixe, dar detașabile

Atenție! Lucrările definitive sunt în general fixe, detașabile ori de către pacient (în cazul problemelor de ocluzie, al atrofiilor osoase severe sau dramatice, care au schimbat raportul dintre oasele maxilare, sau la pacienții ce nu pot asigura o igienă orală riguroasă), ori de către medic (prin deșurubare), în cazul în care problemele prezentate la varianta anterioară nu există. În orice caz, igiena orală — realizată personal la domiciliu și profesional, în cadrul controalelor periodice — precum și controlul forțelor contribuie în cea mai mare măsură (circa 80%) la succesul pe termen lung al tratamentului.

Dantura fixă și la vârste înaintate

Dantura fixă este posibilă și la vârste înaintate, în funcție de caz și după evaluarea medicală. Experiența specialiștilor, precum și dotările clinicilor Implantodent permit abordarea unor cazuri dificile, cu soluții alese individual. În orice caz, ne putem mândri cu încă un caz reușit, pe lângă cele tratate în cei peste 27 de ani de activitate. În ciuda vârstei respectabile, a fost de admirat faptul că pacientul nostru a luat această hotărâre importantă pentru calitatea vieții sale!

Vă dorim multă sănătate și să vă bucurați de copiii și nepoții care v-au susținut și ajutat!

Documentația cazului

Imaginile clinice, etapă cu etapă

Preoperator și planificarea

Implanturile și lucrările fixe

Rezultatul final

Fiecare caz este diferit. Recomandarea medicală, durata tratamentului și rezultatele pot varia în funcție de situația fiecărui pacient.

Alte cazuri reale

Continuă cu alte cazuri tratate la Implantodent

„TotalFix” bimaxilar — proteze mobile înlocuite cu lucrări fixe
„TotalFix” — dinți ficși și implanturi în 24 de ore
„QuadZygoma+” și „TotalFix+” — maxilare atrofiate
„QuadZygoma” maxilar și „TotalFix” mandibular
Overdenture — proteză mobilizabilă pe miniimplanturi
Conservarea alveolei după extracție în zona estetică
Vezi toate cazurile reale

Conținutul acestei pagini are caracter informativ și nu constituie un act medical. Diagnosticul, planul de tratament, durata și rezultatele se stabilesc individual, după consultație și investigații, de către medicul curant.