Atrofia parțială a oaselor maxilare

Oasele maxilare își pot pierde volumul (resorbi) și atâta timp cât există dinți în gură, datorită bolii parodontale. Boala parodontală este o infecție cronică (în curs de derulare) care topește osul din jurul rădăcinilor dentare. Netratată, boala evoluează și dinții devin mobili iar când osul devine insuficient pentru a susține dintele, acesta poate să cadă de pe arcada dentară.

Uneori, topirea osoasă la nivelul rădăcinilor se produce „mascată”, fără să existe semne evidente de inflamație sau de retracție (retragere) a gingiei. Gingia își păstrează nivelul însă osul de sub aceasta se topește lent însă progresiv. Clinic, dinții și gingiile nu tradează semne evidente de boală parodontală și pacientul nu vede că gingiile s-ar retrage dezgolind rădăcinile dinților – totul e aparent normal. Prin urmare, ajungem tot la importanța controalelor periodice, unde în urma radiografiilor medicul ar putea identifica și diagnostica imediat resorbțiile osoase datorate bolii parodontale.

Rolul cel mai important în stoparea sau tratarea formelor de boală parodontală îl deține igiena orală – fie la domiciliu, corect efectuată de pacient, fie în clinică, realizată profesional, de personal calificat și cu tehnologie specială!

Cu cât se topește mai mult os înainte de pierderea dintelui, cu atât mai puțin os va fi disponibil pentru inserarea implantului.

Așa cum se poate observa în imaginea de mai sus, cu cât se pierde mai mult os, acesta devine din ce în ce mai insuficient pentru plasarea unui implant dentar.

Câteodată, când există pierderi severe de os iar boala parodontală nu poate fi tratată, este mai bine să îndepărtăm rapid dintele (prin extracție) pentru a stopa pierderea de os și răspândirea bolii la dinții vecini. Astfel, până nu va fi prea târziu, vom păstra un oarecare volum osos care ne poate ajuta la plasarea unui implant dentar. În imaginea de mai sus se poate observa cum diferite stadii ale resorbției osoase pot împinge implantologul la compromisuri – cu cât osul devine mai scurt (resorbție verticală) și mai îngust (resorbție orizontală), cu atât implantul folosit va fi mai scurt și mai subțire, iar coroana artificială mai înaltă. Inserarea unui implant cu un raport favorabil coroanei (coroana mai mare decât implantul) va limita succesul tratamentului cu implant dentar pe termen lung.

În situația în care nu poate fi păstrat un raport de minim 1:1, cel mai bine este să se recurgă la adiția osoasă pentru refacerea volumului osos pierdut sau în anumite cazuri, să se folosească implanturile speciale scurte (sunt scurte însă foarte groase, pentru a compensa raportul lungime/grosime).

Decizia de a păstra sau de a extrage un dinte cu pierdere osoasă avansată se ia individual, după evaluarea medicală și investigații radiologice (radiografie, tomografie 3D). Informațiile din această pagină au rol educativ și nu înlocuiesc o consultație de specialitate.