Extracția și resorbția osoasă

O anumită cantitate de os se poate pierde chiar în timpul extracției dentare, fiind urmată de o pierdere dramatică de volum, chiar în primele 6 luni după extracție (vezi „tipuri de atrofie osoasă”).

Cel mai frecvent, dintele poate fi pierdut datorită bolii parodontale, infecțiilor de canal sau din cauza traumatismelor în zona feței și a gurii. Odată cu pierderea dintelui, se poate pierde și o cantitate mare de os valoros ce în mod normal ar trebui să servească ca fundație pentru implantul dentar cu care vom înlocui dintele pierdut.

La Implantodent putem limita aceste pierderi de volum osos prin tehnici speciale:

• extracția atraumatică (realizată de chirurgi experimentați și cu tehnologie specială cum ar fi laserul, piezotomul și alte aparate și instrumente minim invazive);
• conservarea alveolei dentare – care implică umplerea alveolei, imediat după extracția dintelui, de biomateriale de grefare osoasă, cu scopul de a menține nealterat volumul osos necesar inserării implantului pentru cele câteva luni cât durează vindecarea (regenerarea osului).

Inserarea de implanturi dentare în același timp cu extracția (implant imediat) sau la scurt timp după extracție (implant întârziat), va conduce la o vindecare bună a osului, cu păstrarea nealterată a volumului său.

În orice caz, cu cât lăsăm mai mult timp între extracție și inserarea implantului, cu atât mai puțin os vom avea la dispoziție în momentul operației de implantare. Astfel, ori vom complica lucrurile apelând la tehnici de adiție și augmentare osoasă ori vom alege soluții de compromis, folosind implanturi cu diametre și lungimi necorespunzătoare dintelui ce urmează a fi înlocuit.

Așa cum se poate observa în imaginea de mai sus, fiecărei grupe dentare îi corespunde un diametru diferit al implantului. Abaterea de la aceste reguli (implant mai subțire decât cel indicat) poate limita succesul tratamentului în timp (implantul nu va suporta corespunzător forțele mecanice la care este supus).

O alveolă dentară (lat. alveolus dentalis) este o depresiune în maxilă sau în mandibulă, în care se află un dinte cu rădăcină lui. Dintele nu este crescut împreună cu osul alveolar, ci este fixat prin fibrele lui Sharpey (engl) – Wikipedia.

Conservarea alveolei dentare reprezintă cea mai eficientă metodă de prezervare osoasă atunci când este indicată extracția, dar nu se poate sau nu se dorește pe moment inserarea implantului.

În mod normal, după extracția dintelui, este bine să inserăm imediat un implant dentar în alveola dentară (implant postextracțional). Însă acest lucru nu este posibil când în alveolă a existat infecție acută, când a suferit și osul alveolar sau când osul restant este în cantitate foarte mică și nu se poate ancora măcar pe 2/3 din lungimea sa implantul. Cea mai mare greșeală este să lăsăm alveola să se vindece singură, deoarece în câteva luni își va micșora drastic volumul!

Știm foarte bine că în procesul de vindecare, alveola dentară își micșorează volumul iar gingia urmărește întotdeauna osul. Astfel, la câteva săptămâni sau luni după extracție ne putem trezi în situația în care în locul extracției apare o diformitate, o depresiune care de fapt tradează topirea osului.

Acest proces este unul natural, osul nemaiprimind stimuli prin intermediul rădăcinii extrase, ceea ce nu este deloc avantajos atunci când dorim să inserăm implantul. Datorită volumului osos și al densității deficitare, vom fi nevoiți să facem adiție și să așteptăm luni bune vindecarea osoasă, prelungind nejustificat tratamentul, majorând totodată costurile.

Astfel, procedura de conservare a alveolei presupune inserarea în interiorul acesteia a unei cantități de material osos imediat după ce s-a făcut extracția și s-a curățat alveola (biomaterial, în general de origine bovină). Acest biomaterial va funcționa ca o schelă pe care organismul va depune propriul os, resorbindu-l pe cel adăugat (proces numit regenerare osoasă ghidată). Adaosul osos este acoperit cu o membrană cu rol de barieră și după câteva luni, atunci când vom dori să inserăm implantul, vom descoperi o creastă osoasă integră și bine conformată, capabilă să asigure ancorarea fermă a implantului, precum și o gingie groasă, sănătoasă, bine keratinizată, capabilă să „sigileze” eficient gâtul implantului, acolo pe unde pot pătrunde microorganismele provocând periimplantita, afecțiunea ce poate conduce la pierderea implantului dentar.

Momentul inserării implantului (imediat după extracție sau întârziat) și necesitatea conservării alveolei se stabilesc individual, după evaluarea medicală și tomografie 3D, în funcție de starea alveolei și de volumul osos restant. Imaginile prezentate ilustrează cazuri tratate în clinicile Implantodent și nu reprezintă o promisiune de rezultat. Informațiile din această pagină au rol educativ și nu înlocuiesc o consultație de specialitate.