Programează-te

Opțiuni de înlocuire a dinților

Atunci când deja am pierdut un dinte sau mai mulți dinți, opțiunile principale de înlocuire sunt trei: proteza mobilă, puntea dentară și implantul dentar — la care se adaugă opțiunea de a nu face nimic, care complică și mai mult lucrurile. La ora actuală, implantul dentar reprezintă cea mai bună soluție de înlocuire a dinților pierduți, deoarece înlocuiește și rădăcina dintelui și păstrează integritatea dinților vecini.

Ghid pacient Implantologie · Implantodent
Piesă de mână laser folosită în tratamentele dentare asistate de laser, în cabinetul Implantodent

Opțiuni de înlocuire a dinților lipsă

Atunci când deja am pierdut un dinte/dinți, opțiunile principale de înlocuire sunt:

  • proteza mobilă;
  • puntea dentară;
  • implant dentar;
  • opțiunea de a nu face nimic și a complica și mai mult lucrurile.

Înlocuirea cu proteză mobilă

Ilustrație a unei proteze parțiale mobile care se sprijină cu croșete pe dinții naturali rămași

Reprezintă cea mai nepotrivită soluție de înlocuire a dinților lipsă. Dezavantajele majore ale unei proteze mobile sunt:

  • Îmbunătățesc numai parțial și pe termen scurt aspectul estetic;
  • Eficiența masticatorie cu acestea este extrem de scăzută (numai circa 5–10%);
  • Produc resorbții (topiri) osoase dramatice datorită mobilității lor permanente, care traumatizează osul pe care se sprijină.

Fiind fabricate din materiale acrilice (plastic), irită chimic gingiile, se impregnează cu resturi alimentare, menținând focare bacteriene în gură, necesită reparații și rebazări (umpleri) periodice, cu costuri permanente, care le anulează statutul aparent de „tratament ieftin”.

Înlocuirea cu punte dentară (proteză fixă)

Cele patru etape ale unei punți dentare: dinte lipsă, șlefuirea stâlpilor, cimentarea punții și rezultatul final

Reprezintă o opțiune acceptabilă, însă nu și opțiunea ideală. Realizarea unei punți dentare implică sacrificarea unor dinți vecini spațiului cu dinți lipsă, deoarece puntea necesită ancorare pe dinții naturali. Aceștia vor fi practic sacrificați (mutilați), prin scoaterea nervilor și șlefuirea (pilirea) lor.

Dezavantajele principale ale punților dentare

  • Necesită sacrificarea unor dinți naturali;
  • Manoperele suplimentare (tratamente de canal, refaceri de bonturi) cresc costul final al tratamentului;
  • Pentru înlocuirea unui singur dinte lipsă, medicul va realiza o punte compusă din 3 coroane – una care înlocuiește dintele și alte două coroane care ancorează puntea; astfel, pacientul va plăti 3 coroane pentru un singur dinte lipsă;
  • Rădăcinile dinților stâlpi, care susțin și dinții intermediari, vor fi suprasolicitate de forțele mecanice, iar în timp vor ceda sub efectul acestei încărcături;
  • Osul rămas sub dintele „fals” (înlocuit) se va resorbi (topi) în lipsa rădăcinii care să-l stimuleze pentru a-și păstra volumul. Astfel, sub puntea dentară o să apară un spațiu în care vor retenționa alimentele. Bacteriile apărute în urma descompunerii alimentelor vor determina carierea dinților care susțin puntea și vor inflama gingia în zonă. În acest mod, boala parodontală și cariile apărute pe dinții vecini vor conduce la distrugerea osului care susține acești dinți odinioară sănătoși, provocând în final și pierderea acestora. Iată cum, de la un singur dinte lipsă, în câțiva ani s-a ajuns la pierderea a trei dinți! Extinderea punților dentare în această situație, prin înglobarea altor și altor dinți sănătoși, va genera, pe principiul jocului de domino, pierderea unor grupe dentare întregi sau chiar pierderea tuturor dinților. Și asta în mai puțin de două decenii…

Înlocuirea cu implant dentar

Secțiune ilustrată prin os cu un implant dentar și coroana fixată pe implant, între doi dinți naturali intacți

La ora actuală, reprezintă cea mai bună soluție de înlocuire a dinților pierduți. Fie că este vorba de un singur dinte, de mai mulți sau de toți dinții! Implantul dentar definește generic tot complexul implanto-protetic:

  • Implantul propriu-zis – rădăcina artificială – înlocuiește rădăcina naturală a dintelui;
  • Bontul protetic – elementul de legătură între implant și coroana artificială, pe care aceasta se ancorează;
  • Coroana artificială – înlocuiește coroana naturală a dintelui.

Implantul dentar arată identic și se comportă la fel ca și dintele natural. Atât timp cât există os suficient pentru inserarea lui, intervenția chirurgicală este una simplă și sigură, realizată sub anestezie, astfel încât disconfortul este minim. Prin intermediul acestuia, în același fel ca în cazul rădăcinii naturale, osul primește stimuli care îi mențin în timp volumul și densitatea. Singurul dezavantaj aparent al tratamentului prin implant dentar este dat de costul inițial, ceva mai mare la început. Da, aparent, deoarece pentru un implant dentar realizăm o singură coroană și nu trei (minim), ca în cazul punții dentare. Iar faptul că realizarea implantului păstrează integritatea dinților vecini pe termen lung îl recomandă ca variantă ideală de tratament în cazul dinților lipsă.

Opțiunea de a nu face nimic

Chiar dacă sună stupid, reprezintă întotdeauna o opțiune pentru pacienții care amână permanent, dintr-un motiv sau altul, începerea tratamentului, complicând și mai mult situația. Din păcate, uneori poate fi prea târziu pentru a se mai putea face ceva estetic, funcțional și fix. Noi, medicii, putem realiza în anumite situații adevărate minuni, însă niciodată nu vom putea trata imposibilul…

Care dintre aceste opțiuni este potrivită pentru tine se stabilește după evaluarea medicală: numărul dinților lipsă, volumul osos disponibil, starea dinților vecini și situația medicală generală. Informațiile din această pagină au rol educativ și nu înlocuiesc o consultație de specialitate.

Din aceeași categorie

Continuă cu ghidul implantului dentar

Pierderea dinților
Candidatul la implant
Avantajele tratamentului cu implanturi
Etapele tratamentului
Tipuri de implanturi
Implant pentru un dinte lipsă
Implanturi pentru mai mulți dinți lipsă
Implant dentar pentru toți dinții lipsă
Implanturi zigomatice (speciale)
Îngrijirea implanturilor
Tomografia dentară
Opțiuni de anestezie
Vezi ghidul complet: Implantul dentar

Conținutul acestei pagini are caracter informativ și nu constituie un act medical. Diagnosticul, planul de tratament, durata și rezultatele se stabilesc individual, după consultație și investigații, de către medicul curant.