Candidatul la implant
Majoritatea pacienților sunt candidați pentru tratamentul cu implantul dentar, indiferent de vârsta lor. Limita inferioară de vârstă este reprezentată de încheierea creșterii osoase (17–18 ani), iar limită superioară de vârstă nu există. Atât timp cât starea de sănătate generală a pacientului este bună și acesta se „califică” pentru o extracție dentară, operația cu implanturi nu pune probleme deosebite — decizia finală se ia însă după evaluarea medicală și investigațiile de specialitate.
Sunt candidat pentru implantul dentar?
Majoritatea pacienților sunt candidați pentru tratamentul cu implantul dentar, indiferent de vârsta lor.
Dacă limita inferioară de vârstă este reprezentată de încheierea creșterii osoase (17–18 ani), nu există limită superioară de vârstă. Atât timp cât starea de sănătate generală a pacientului este bună, iar acesta se „califică” pentru o extracție dentară, operația cu implanturi nu pune probleme deosebite.
Există și anumiți pacienți care au sănătatea generală compromisă (orice intervenție chirurgicală le poate pune viața în pericol) și, prin urmare, intervenția de inserare a implanturilor trebuie să se facă selectiv, cu prudență și investigații minuțioase. În plus, în cazul acestora, sunt necesare condiții și dotări speciale și echipă chirurgicală cu experiență (implantolog, chirurg maxilo-facial, anestezist etc.) și colaborare interdisciplinară (cardiolog, neurolog, diabetolog, hematolog etc.). Altfel, riscurile sunt mari și pot compromite tratamentul, periclitând chiar sănătatea/viața pacientului.
Factori ce pot influența tratamentul cu implanturi
Atrofia (resorbția) osului maxilar
Atrofia (resorbția) osului maxilar poate împiedica temporar inserarea implantului/implanturilor.
Osul maxilar reprezintă „fundația” implantului dentar!
Acesta trebuie ferm ancorat în os, iar lipsa sau calitatea scăzută a acestuia poate ridica probleme. Inserarea unui implant în os insuficient conduce la compromisuri prin alegerea unui implant prea subțire (dacă există resorbție orizontală) sau prea scurt (dacă există resorbție verticală), ceea ce duce la pierderea acestuia mai devreme sau mai târziu, datorită „necalibrării” raportului dintre dintele înlocuit și diametrul/lungimea implantului.
Atrofia (resorbția) osoasă apare mai ales atunci când, după extracția sau pierderea dintelui, se amână mult înlocuirea sau când dinții sunt înlocuiți prin mijloace tradiționale, cu punți sau proteze. Sub corpul de punte (dintele „fals” sau intermediar), osul nestimulat se resoarbe (topește). La fel, în cazul purtării protezelor mobile, permanenta mobilitate a acestora determină în timp resorbții dramatice de os.
Resorbția oaselor maxilare poate fi
- Orizontală – îngustarea (subțierea) osului;
- Verticală – scurtarea osului.
În ambele situații sunt necesare adiții de os, care au menirea de a reface volumul osos pierdut, oferind implantului o fundație solidă. Deși există multe proceduri de grefare osoasă pentru a corecta masa de os pierdută, există situații în care este imposibil sau prea riscant chirurgical pentru a face adiția. În clinicile Implantodent avem soluțiile, specialiștii și dotările necesare pentru a aborda și situațiile clinice complexe, în funcție de caz.
Sinusul maxilar și sinus liftingul
Atunci când se pierd dinții posteriori (maselele) de la nivelul maxilarului superior, sinusurile maxilare, care în mod normal se află deasupra rădăcinilor acestora, își măresc volumul, ocupând din ce în ce mai mult din volumul osos învecinat.
Atunci când sub sinus nu mai rămâne os suficient (înălțime/lățime), pentru a evita pătrunderea implantului în sinus (care este o cavitate plină cu aer) se recurge la sinus lifting și augmentarea sinusului (se ridică mucoasa sinusului și se inserează biomateriale sub aceasta) pentru refacerea osului necesar implantării prin fenomenul de regenerare.
Fumătorii
Fumătorii – tratamentele cu implant dentar la fumători se pot realiza, însă aceștia trebuie să accepte faptul că tratamentul nu va fi un succes total, ca în cazul unui pacient nefumător.
Parodontopatul
Parodontopatul (pacientul cu probleme parodontale) – boala parodontală are ca factor determinant microbii (infecție cu bacterii patogene) ce se acumulează în lipsa unei igiene orale corespunzătoare. Inserarea implantului dentar într-o cavitate orală unde există focare de boală parodontală presupune riscuri mari, ce pot conduce la infectarea implantului (periimplantita) și la pierderea acestuia.
Chiar dacă experiența și dotările recomandă clinicile Implantodent ca fiind prima alegere în tratamentul cu implanturi dentare, vă sfătuim să nu luați în calcul astfel de tratamente dacă nu sunteți ferm convinși că vă puteți schimba atitudinea față de igiena orală și modul în care vă vizitați periodic dentistul.
Implantul dentar este conceput să dureze o viață într-o gură curată și periodic verificată. În caz contrar, bucuria tratamentului poate fi de scurtă durată, fiind păcat de investiția făcută și de timpul consumat.
Candidatul la implant dentar
Implanturile dentare sunt o opțiune de tratament de succes pentru candidatul potrivit. Pentru candidații selectați în mod atent și adecvat, tratamentul cu implanturi dentare este deosebit de predictibil atunci când este realizat corect, după reguli și protocoale clare, fără a se recurge la compromisuri. Investigarea amănunțită a cazului este vitală în acest sens, deoarece există mai mulți factori care ar putea influența reușita pe termen lung:
- Zonă cu volum osos inadecvat;
- Prezența bolii parodontale (gingivale);
- Ocluzie (mușcătură) dereglată;
- Stare generală de sănătate degradată (afecțiuni decompensate);
- Fumatul – timpul și numărul de țigări fumate pe zi;
- Anumite medicamente administrate, mai ales pe perioadă lungă de timp (în special bifosfonații administrați intravenos);
- Boli ale metabolismului osos, colagenaze;
- Administrarea cronică de anticoagulante (subțiază sângele);
- Nivelul ridicat de colesterol;
- Nivelul scăzut de vitamina D;
- Diabetul necontrolat;
- Tratamentele pentru cancer – cu citostatice (chimioterapia) sau radioterapia.
Majoritatea acestor factori nu vor împiedica inserarea implantului, însă aceștia pot întârzia/amâna realizarea procedurii până la gestionarea problemelor de sănătate.
De exemplu, pacienții cu os maxilar insuficient (resorbție) în locul de implantare necesită adiție osoasă înainte de inserarea implantului. Odată cu pierderea dintelui/dinților, locul respectiv de pe osul maxilar începe să se degradeze, deoarece acesta nu mai primește stimuli. Dinții vecini și cei antagoniști (opuși) încep să migreze (se deplasează) înspre golul lăsat de pierderea dintelui, iar mușcătura se modifică prin dezechilibrarea ei. Inserarea unui implant dentar în aceste condiții ar transforma tratamentul într-un eșec.
Ce se pregătește înainte de inserarea implantului
Cavitatea orală necesită o asanare amănunțită înainte de inserarea implantului. Aceasta presupune un detartraj minuțios, tratarea cariilor și eliminarea oricărei infecții orale, acute sau cronice.
Boala parodontală, indiferent de etapa în care se află, trebuie tratată înainte de procedura de implant.
Ocluzia (mușcătura) trebuie atent evaluată și, la nevoie, echilibrată ca parte a procedurii cu implant.
În foarte puține situații inserarea implantului dentar este total contraindicată.
Dacă ești candidat pentru implanturi și în ce condiții se stabilește individual, după consultație, analize și tomografie dentară, împreună cu medicii specialiști și, unde este necesar, cu medicul care îți urmărește afecțiunile generale. Informațiile din această pagină au rol educativ și nu înlocuiesc o consultație de specialitate.