Tipuri de implanturi dentare
Implanturile dentare sunt înlocuitori artificiali ai rădăcinilor dentare, fabricați din titan sau aliaje de titan. Cele contemporane au forma unui șurub tronconic sau cilindric, asemănătoare rădăcinii naturale. În funcție de situația clinică se folosesc implanturi de formă radiculară, miniimplanturi sau implanturi zigomatice.
Ce sunt implanturile dentare?
Implanturile dentare sunt înlocuitori artificiali ai rădăcinilor dentare. Implantul dentar este de obicei fabricat din titan sau aliaje de titan. Suprafața implantului dentar poate fi acoperită cu diverse substanțe care cresc stabilitatea și integrarea osoasă a acestuia. Există mai multe tipuri de implanturi dentare, însă cele contemporane au forma unui șurub tronconic sau cilindric, asemănătoare cu a rădăcinii dentare naturale. Pe implanturile dentare se fixează coroanele sau lucrările dentare (punți, proteze etc.). Lucrările dentare pe implanturi pot fi fixe sau detașabile (mobilizabile).
Tipuri de implant dentar
De forma rădăcinii
Implanturile dentare de forma rădăcinii sunt cele mai populare în lume. Pot avea formă cilindrică, netede sau cu spire, și formă conică.
Suprafața implantului dentar
Implanturile moderne au suprafața de contact cu osul într-o topografie rugoasă, pentru a permite celulelor osoase să se depună pe acesta, osteointegrându-l, iar cea care vine în contact cu gingia are o topografie netedă, lucioasă, de care să adere celulele epiteliale ale gingiei, sigilând spațiul de jur-împrejurul gâtului implantului. Tehnologia a permis crearea de suprafețe rugoase în mai multe topografii (nano- și microrugozități), astfel încât celulele osoase să adere perfect de implant.
Cu cât suprafața rugoasă este mai bine și mai atent prelucrată, cu atât calitatea implantului dentar este mai bună. Asta deoarece osul aderă mai bine și uniform, iar rugozitățile prezente cresc suprafața de contact dintre implant și os, mărindu-i stabilitatea mecanică inițial și biologică ulterior osteointegrării.
Componentele implantului dentar și tipuri de lucrări pe implant
Tratamentul prin implant dentar presupune mai multe componente: implantul propriu-zis, bontul protetic (face legătura între implant și lucrare) și coroana dentară.
Lucrări dentare cimentate pe implant
Implantul dentar definește numai zona (înlocuitorul) rădăcinii. Unul din mijloacele prin care o coroană se atașează la implantul dentar este cimentarea acesteia pe piesa intermediară (bontul protetic). Bontul protetic se înșurubează la implant, iar pe acesta se lipește lucrarea cu ajutorul unui adeziv (ciment dentar). Este metodă potrivită de așezare a coroanei pentru un singur implant dentar și necesită precauție mare, deoarece în momentul lipirii resturile/excesul de ciment se pot infiltra sub gingie, afectând în timp implantul. Se curăță mai greu și uneori coroana se poate descimenta și pierde sau sparge.
Lucrări dentare înșurubate pe implant
A doua metodă de fixare a unei coroane sau lucrări dentare la implant este cea de înșurubare a acesteia. Astfel, coroana este direct înșurubată la implant, iar orificiul de acces al șurubului de fixare este acoperit cu material de obturație (plombă) la culoarea dintelui. Avantajul constă în îndepărtarea facilă a acesteia ori de câte ori este nevoie (igienizări profesionale, mici reparații etc.). Dezavantajul constă în faptul că acest șurub mic, sub presiuni mari, se poate slăbi, necesitând periodic strângeri cu chei speciale, dinamometrice (cu un cuplu de forță exact calibrat).
Miniimplanturi dentare
Miniimplanturile dentare sunt implanturi foarte subțiri, limitate ca rezistență și cu indicații limitate:
- spații înguste (zona incisivilor laterali), care sunt dinții cei mai înguști din cavitatea orală — neindicate la restul dinților, deoarece se pot fractura;
- stabilizarea protezelor mobile (proteză mobilizabilă pe implanturi, „overdenture”) la vârstnici, atunci când forțele masticatorii nu mai sunt așa de mari;
- ca implanturi provizorii, pentru fixarea de lucrări provizorii până la integrarea implanturilor definitive sau până la vindecarea adițiilor osoase, atunci când se reface volumul osos pierdut prin resorbție.
Implanturi care nu se mai utilizează (istoric)
Implanturile tip „lamă”
Implanturile subperiostale
Bara fixată la os
Implanturi transosoase
Cu toate că au făcut „senzație” la vremea lor, aceste tipuri de implantare nu se mai utilizează (lamă, subperiostale) sau unele dintre ele se utilizează limitat: implanturile „bară fixată la os” și cele „transosoase” — în cazurile de atrofie osoasă severă, când pacientului nu i se pot realiza adiții osoase.
Implanturile zigomatice
Sunt implanturi foarte lungi, utilizate în situații speciale.
Se plasează în partea din spate a osului maxilar (superior), acolo unde se află sinusurile maxilare și osul prezintă cea mai scăzută densitate. Vârful acestor implanturi este ancorat în oasele zigomatice (pomeți), oase care își păstrează volumul și densitatea de-a lungul timpului, chiar dacă osul maxilar se resoarbe. Sunt implanturi indicate în atrofiile maxilare severe, când practic nu mai există os la maxilarul superior sau osul restant este în cantitate foarte mică, fiind ocupat cu aer prin mărirea exagerată a volumului sinusurilor maxilare. Reprezintă în acest caz o bună alternativă la chirurgia invazivă, atunci când pacientul nu poate sau nu dorește să facă adiții osoase complexe pentru mărirea volumului osos pierdut în această regiune. Implanturile zigomatice asigură rapid și eficient o stabilitate excelentă în zona posterioară pentru lucrările dentare imediate, permițând ancorarea imediată de lucrări fixe.
În anumite tehnici pot fi cu succes combinate cu implanturi convenționale — în regiunea frontală inserăm implanturile convenționale, iar în zonele posterioare inserăm implanturile zigomatice, procedeu numit „TotalFix+”.
În condiții de atrofie maxilară severă în toate zonele (inclusiv cea anterioară) se inseră individual, însă simultan, în aceeași ședință, câte două sau trei implanturi zigomatice pe fiecare parte a maxilarului superior (patru sau șase în total), tehnicile numindu-se „QuadZygoma”, respectiv „SixZygoma”.
Inserarea implanturilor zigomatice se face prin proceduri chirurgicale foarte complexe, care presupun o echipă medicală experimentată (implantologi, chirurgi BMF, proteticieni, anestezist) și toate dotările specifice unui act chirurgical major — bloc operator, anestezie generală, tomograf dentar.
După lungi și costisitoare programe de training medical desfășurate în SUA, Spania și Belgia, dr. Chemal Taner și colectivul său, format din chirurgi și implantologi, precum și din specialiști în protetică pe implanturi, au realizat în premieră națională, în anul 2012, primele intervenții de acest tip, astfel încât la ora actuală rutina multiplelor cazuri operate ne recomandă ca primă alegere pentru aceste operații în România.
Tipul de implant potrivit se stabilește după consultație și tomografie 3D, în funcție de volumul osos, poziția dinților lipsă și situația medicală generală. Informațiile din această pagină au rol educativ și nu înlocuiesc o consultație de specialitate.