Potențiale complicații asociate cu extracția molarilor de minte
Riscul de complicații asociat îndepărtării molarilor de minte este mai mic de 0,5% când intervenția este realizată de chirurgi orali sau maxilofaciali experimentați, care utilizează tehnici, aparatură și instrumente chirurgicale moderne. Complicațiile posibile — lezarea nervilor, implicarea sinusurilor, rădăcini rupte, infecția sau osteita alveolară — sunt rare și se previn prin investigații amănunțite, planificare digitală și tehnici minim invazive.
Cât de mare este riscul de complicații
Riscul de complicații asociat îndepărtării molarilor de minte este mai mic de 0,5 % când intervenția este realizată de chirurgi orali sau maxilofaciali experimentați, care utilizează tehnici, aparatură și instrumente chirurgicale moderne.
Reacția pacienților la intervenție și vindecarea pot, de asemenea, varia în funcție de starea de sănătate, fiziologie și respectarea indicațiilor și instrucțiunilor. Ocazional, chirurgul oral poate modifica planul chirurgical inițial pentru obținerea de rezultate adecvate, fără să afecteze siguranța pacientului. Aceste hotărâri fac parte din responsabilitatea chirurgului de a lua deciziile corecte când este pus în fața unei provocări specifice sau a unui eveniment neașteptat.
Complicațiile medicale și chirurgicale sunt prevenite prin
- investigații amănunțite (inclusiv tomografia dentară);
- planificarea atentă, asistată digital;
- utilizarea de aparatură modernă;
- folosirea de tehnici chirurgicale meticuloase și minim invazive.
Complicații potențiale în timpul intervenției (puțin probabile, însă statistic posibile)
Lezarea nervilor
Molarii de minte inferiori sunt apropiați de un nerv senzorial care parcurge maxilarul inferior, numit nervul alveolar inferior (NAI). Acest nerv transmite senzații către buza inferioară, bărbie, gingie și dinții de pe aceeași parte. În mod obișnuit, există un spațiu distinct între nerv și rădăcinile molarilor de minte. Totuși, în cazuri rare, nervul și rădăcinile se pot afla în contact, cauzând iritarea potențială a nervului în timpul extracției. Acest fapt poate determina o oarecare amorțeală a buzei inferioare și a bărbiei, care dispare în general în șase până la opt săptămâni. În ocazii extrem de rare, amorțeala poate fi prelungită sau permanentă dacă nervul a fost afectat în mod grav. Incidența amorțelii cauzate de lezarea nervului este de 1 la 5 % în prima săptămână după intervenție. Totuși, după șase luni, incidența se diminuează de la 0,9 la zero la sută. În toate studiile, cifra medie este de aproximativ 0,3 la sută. Tehnicile actuale de extracție, minim invazive, contribuie la evitarea sau minimizarea unor astfel de complicații.
O altă complicație posibilă este lezarea nervului care transmite senzațiile către limbă, numit nervul lingual. Acest lucru este evitat prin plasarea atentă a inciziilor și utilizarea de tehnici chirurgicale corespunzătoare. Incidența leziunii la acest nerv la o zi după intervenție variază de la 0,4 la 1,5 la sută. Lezarea persistentă (prezentă și la șase luni) variază de la 0,5 la zero la sută. Când sunt utilizate tehnicile acceptate în mod curent, complicațiile pot fi minimizate sau evitate complet.
Ambele tipuri de leziuni nervoase sunt extrem de rare, însă chirurgul oral trebuie să discute cu dumneavoastră posibilitatea unor astfel de riscuri și acțiunile ulterioare în cazul nedorit al unei astfel de situații.
Chiar dacă este minim, riscul chirurgical există! Important este să se poată gestiona eficient complicația/accidentul!
Sângerare
Sângerarea excesivă în timpul intervenției este destul de rară și ușor de gestionat de către chirurg prin utilizarea presiunii, tamponare specială și tehnici de suturare.
Implicarea sinusurilor
Molarii de minte superiori se află în imediata apropiere a cavităților sinuzale aflate deasupra. Odată un dinte extras, există posibilitatea formării unei mici cavități între sinus și locul extracției. În acest caz, se poate face o tamponare specială și se va sutura, pacientul fiind rugat să urmeze măsuri de precauție sinuzale speciale (să evite suflarea nasului și fumatul, utilizarea paielor pentru băut lichide și să facă clătiri ușoare) timp de aproape o săptămână. Acest tip de problemă se vindecă bine de cele mai multe ori, iar problemele pe termen lung sunt extrem de rare.
Rădăcini rupte
Rădăcinile molarilor de minte pot ocazional să se rupă în timpul extracției. Este important să îndepărtați toate rădăcinile în timpul extracției pentru a preveni infecția.
Singura excepție o reprezintă rădăcinile mai mici de 2 mm care sunt poziționate lângă structurile anatomice vitale, cum ar fi nervii. În acest caz, se face reperarea radiologică (tomografie dentară), iar pacientul trebuie informat și monitorizat – în multe cazuri organismul „elimină” în câteva săptămâni restul de rădăcină, iar în alte cazuri aceasta rămâne „sudată” la os, fără a genera probleme pacientului. Acest aspect nu determină nicio problemă, iar locul se vindecă bine.
Fractura mandibulei
Fractura imediată sau întârziată a mandibulei reprezintă un eveniment foarte rar, însă o complicație majoră. Poate să apară din cauze fiziologice, ca o consecință a scăderii densității/rezistenței osoase (atrofie severă, osteoporoză, procese patologice — chisturi mari/tumori) sau secundare intervenției chirurgicale. Studiile statistice arată în acest caz o rată de sub 1%.
Fractura poate să se producă în regiunea unghiului mandibular datorită prezenței unor molari de minte foarte voluminoși, ce ocupă un spațiu mare din os, extrași printr-o tehnică chirurgicală incorect aleasă (forțe excesive) și prin utilizarea instrumentelor necorespunzătoare. Fracturile întârziate apar în general după 2-4 săptămâni de la extracție, frecvent în timpul masticării unor alimente dure. Și în acest caz, conduita preventivă presupune investigare amănunțită, diagnostic corect, alegerea celor mai potrivite tehnici chirurgicale și uzul de instrumentar și aparatură avansată. Complicația poate fi relativ ușor gestionată în mâna unui chirurg experimentat, care are și competența, dar și experiența necesare să imobilizeze fractura (clasic, prin atele și imobilizare rigidă, sau modern, cu ajutorul plăcuțelor din titan de osteosinteză).
Principii esențiale de prevenire a complicațiilor în timpul intervenției
- Istoric medical exact
- Investigații amănunțite – clinice și radiologice (tomografie dentară)
- Diagnosticare corespunzătoare
- Instrucțiuni preoperatorii detaliate
- Aptitudini chirurgicale meticuloase (chirurg experimentat)
- Aparatură și instrumentar adecvat
- Clinică/cabinet bine echipat (sală specială de chirurgie orală)
- Pregătire și monitorizare corespunzătoare, intra- și postoperator
- Personal instruit
Urgențe medicale
Urgențele medicale potențiale în timpul intervenției includ variațiile de tensiune arterială, puls, respirație, greața și reacția alergică. Majoritatea acestor urgențe sunt prevenite/evitate prin obținerea istoricului medical adecvat (anamneza) și instituirea măsurilor de precauție corespunzătoare.
Chirurgii orali sunt bine instruiți, iar clinicile Implantodent dețin echipamentele de urgență și medicamentele necesare pentru gestionarea unor astfel de urgențe. Medicii dețin certificare pentru RCP (resuscitare cardiopulmonară) și ACLS (resuscitare avansată) și există personal instruit care să-i asiste în eventualitatea puțin probabilă a unor asemenea situații. Diagnosticarea corespunzătoare, abordarea chirurgicală și pregătirea, împreună cu echipa instruită, contribuie la minimizarea complicațiilor în timpul intervenției.
Complicații în cazul extracțiilor efectuate la un alt cabinet stomatologic
Unii dentiști care nu sunt chirurgi orali pot alege să efectueze intervenția la nivelul molarilor de minte. Totuși, uneori, datorită unor situații neprevăzute și a lipsei de experiență/dotare, aceștia nu pot finaliza procedura din cauza unei serii de complicații. Molarii de minte se pot rupe în timpul extracției sau deveni foarte dificil de îndepărtat din cauza unei anatomii radiculare anormale, a unor poziții dificile, a accesului sau vizibilității reduse.
Pentru extracția molarilor de minte sunt necesare instrumente și tehnici specializate, iar dacă dentistul nu le deține îi este foarte greu să finalizeze intervenția.
Chirurgii noștri recomandă regula celor 30 de minute: dacă un molar nu poate fi extras în 30 de minute este bine ca dentistul să se oprească și să contacteze chirurgul oral pentru asistență. Pacienții pot fi trimiși direct la chirurgul oral pentru finalizarea intervenției. Dacă nu există posibilitatea de a fi consultat imediat, atunci se poate opri procedura, plasa o sutură dacă este cazul, tampona, începe administrarea de antibiotic și analgezice și consulta chirurgul oral în termen de una sau două zile.
Complicații potențiale în perioada de vindecare
Complicații potențiale în zilele 1-2
Sângerarea intermitentă ușoară poate avea loc la una sau două zile după intervenție, în majoritatea cazurilor din cauza inflamației locale sau a consumului de alimente prea dure. Dacă acest lucru are loc, continuați să mușcați puternic de tifon, odihniți-vă și clătiți foarte ușor gura cu apă rece sau ceai de salvie rece pe parcursul zilei. Sângerarea se va opri.
În acest moment pot apărea dereglări ale funcției nervului manifestate prin amorțeală la nivelul buzei inferioare sau bărbiei. Lezarea ușoară a nervului prin presiunile exercitate în vecinătate în timpul lucrului se poate prezenta ca o senzație parțială și ușoară de amorțeală. Puteți să simțiți dacă atingeți zona buzei/bărbiei, însă mai puțin decât normal. De obicei, senzația dispare în șase până la opt săptămâni, pe măsură ce nervul revine la normal. Leziuni mai semnificative ale nervului pot determina o amorțeală mai profundă sau lipsa completă a senzației.
În funcție de gradul de lezare a nervului, senzațiile normale vor reveni, însă va fi nevoie de timp. Este recomandată păstrarea legăturii strânse cu chirurgul oral.
Alergiile din această perioadă sunt legate în general de antibiotice. Dacă aveți mâncărimi, urticarie sau erupții, opriți administrarea de antibiotice și contactați chirurgul oral. Se poate prescrie un nou antibiotic împreună cu Benadryl pentru a trata reacțiile alergice ușoare. Dacă aveți alergii mai severe însoțite de mâncărimi, urticarie sau dificultăți de respirație, mergeți imediat la cea mai apropiată secție de urgență a unui spital.
Este posibil să simțiți greață în această perioadă, care cel mai posibil se datorează analgezicelor narcotice. Aveți în vedere schimbarea medicației cu una nenarcotică cum ar fi ibuprofen sau Tylenol și cu medicație antiemetică, dacă situația este mai gravă.
Complicații potențiale în zilele 3-7
Infecția reprezintă preocuparea principală începând cu a treia până în a șaptea zi după intervenție. Se manifestă prin durere acută, tumefiere și posibila prezență a puroiului. Momentul apariției acestei tumefieri indică o infecție. Tumefierea chirurgicală (edemul) asociată intervenției este normală și atinge nivelul maxim în 36-48 de ore după operație. Se resoarbe treptat în cinci până la șapte zile. Dacă are loc infecția, aceasta determină tumefiere într-un interval de trei până la cinci zile după intervenție. În acest caz, contactați chirurgul oral imediat.
Tratamentul infecției poate consta din antibiotice (care pot fi schimbate), clătiri orale și drenaj. Nu încălziți zona afectată de tumefierea cauzată de infecție. Acest fapt poate cauza absorbția puroiului și drenajul din pielea facială, ceea ce poate determina apariția de cicatrice. Infecțiile dispar în șapte până la 10 zile, dacă sunt tratate corespunzător.
Alte complicații posibile sunt osteita alveolară, care poate apărea în timp de trei până la cinci zile după intervenție. Osteita alveolară este o complicație în vindecarea rănii care are loc când cheagul de sânge inițial, ce are rol protector pentru alveolă, este dislocat, fapt care duce la „expunerea și uscarea osului”. Se crede că osteita alveolară este asociată unei intervenții traumatice, invazive, ceea ce înseamnă că intervenția a avut loc în mod agresiv și excesiv, prin îndepărtarea osului și ridicarea țesutului, însoțită de igienă orală deficitară sau fumat. Osteita alveolară este extrem de rară dacă intervenția a fost efectuată în mod netraumatic și minim invaziv, iar pacientul respectă toate instrucțiunile postoperatorii.
Intensificarea durerii într-un interval de patru până la șapte zile după intervenție este asociată, în majoritatea cazurilor, inflamației datorate clătirii necorespunzătoare și acumulării de tartru în locurile de extracție. Această inflamație poate fi prevenită prin clătirea mai viguroasă și perierea ușoară a zonei.
Tehnicile chirurgicale ușoare și neinvazive, împreună cu respectarea de către pacient a instrucțiunilor, pot contribui la prevenirea osteitei alveolare.
Complicații potențiale în zilele 7-21
Infecția se poate produce și după șapte zile, până la 21 de zile. Cauza cea mai obișnuită a acestei infecții întârziate este blocajul de tartru în locurile de extracție din cauza igienei orale necorespunzătoare. Inflamația cauzată de tartru poate provoca durere și poate duce la o infecție caracterizată de intensificarea durerii, tumefiere și posibila formare de puroi. Dacă acest lucru are loc, contactați chirurgul oral pentru evaluare imediată. Tratamentul cu antibiotice poate fi început cu un drenaj, dacă este cazul.
Un fragment osos subțire de creastă alveolară se poate expune în mod ocazional în interiorul locului de extracție, lângă limbă. Acesta este cunoscut sub denumirea de fisură osoasă sau sechestru și are loc când țesutul gingival este foarte subțire peste o creastă dentară ascuțită. Fragmentul osos poate cauza inflamația limbii ca urmare a frecării. Se poate trata ușor prin netezirea osului expus și tăierea fragmentelor osoase sau netezire.
După trei săptămâni
O complicație târzie puțin frecventă (după șase săptămâni) este punga parodontală în spatele molarilor numărul doi.
Complicația poate apărea când molarul de minte este puternic inclus față de cel de-al doilea molar printr-un os foarte subțire sau chiar în absența acestuia. Punga poate deveni un loc cronic de retenție a tartrului și inflamație, similar unei afecțiuni gingivale. Această afecțiune poate fi prevenită printr-o grefare osoasă minoră în momentul extracției. Tratamentul constă în terapia parodontală prin care se reduce mărimea pungii pentru a fi mai accesibilă în vederea curățării. Foarte rar, pacienții raportează sensibilitatea dinților adiacenți, însă deseori acesta este un aspect temporar care se rezolvă în câteva săptămâni.
Amorțeala la nivelul buzei inferioare, a bărbiei, a dinților și a țesutului gingival în această perioadă indică un anumit nivel de lezare a nervului. Leziunile ușoare pot determina amorțeală parțială care se va rezolva treptat în șase până la opt săptămâni.
Vindecarea leziunilor moderate poate dura până la șase luni, iar unele este posibil să nu se vindece complet. Leziunile severe la nivelul nervului se manifestă printr-o amorțeală profundă care nu pare să se îmbunătățească în timp. Se poate rezolva parțial sau poate fi permanentă în situații rare, cazuri în care examinarea neurologică este recomandată. Procedurile neuro-chirurgicale pot fi necesare dacă funcția senzorială nu revine la normal sau dacă pacientul resimte o senzație neplăcută, dureroasă, determinată de nervul deteriorat.
Concluzii
Chirurgia molarului de minte reprezintă o procedură chirurgicală realizată cu o frecvență foarte mare și de aceea, dacă nu se respectă reguli și protocoale bine stabilite, se poate asocia cu multe riscuri inerente ce conduc la accidente și complicații.
Din fericire, complicațiile semnificative sunt extrem de rare, însă atunci când apar trebuie diagnosticate corect și gestionate eficient pentru a reduce morbiditatea și, de ce nu, chiar mortalitatea. Atât pentru dentistul generalist, cât și pentru chirurg este foarte importantă familiarizarea cu toate complicațiile potențiale asociate cu această procedură.
Riscurile concrete se evaluează individual, după consultație și tomografie dentară, în funcție de poziția molarului, de raportul cu nervul alveolar inferior sau cu sinusul maxilar și de situația medicală generală. Cifrele de incidență din această pagină sunt preluate din textul original al clinicii și au rol orientativ.